EURO 2012: Olanda - Gomez 1-2. Germania, calificată în "sferturi". Olanda, aproape de eliminare de la EURO!

EURO 2012: Olanda - Gomez 1-2. Germania, calificată în "sferturi". Olanda, aproape de eliminare de la EURO!

Germania a învins Olanda în această seară la Harkov, scor 2-1, şi e prima echipă calificată în "sferturile" turneului final din Ucraina şi Polonia. În schimb, Olanda e aproape de a pleca acasă.

Cu două înfrângeri din tot atâtea partide, Olanda e condamnată să învingă în ultimul meci Portugalia şi să spere că Germania va câştiga meciul cu Danemarca. În acest moment, în Grupa B, Germania e prima, cu şase puncte, urmată de Portugalia, Danemarca (ambele cu câte trei puncte) şi Olanda, fără niciun punct. Meciul de la Harkov a fost unul în care nemţii au fost mult mai bine organizaţi, mai pragmatici şi mai eficienţi. Deşi au avut cel puţin două "mâine moarte", Müller, dar mai ales Podolski, nemţii au compensat lipsa de formă a celor doi prin efortul colectiv al celorlalţi. La capitolul "mâini moarte", olandezii le-au dat clasă nemţilor: Mark van Bommel, Wesley Sneijder, Ibrahim Afellay, Arjen Robben au făcut figuraţie. Mario Gomez îşi continuă evoluţiile senzaţionale din ultima vreme, atacantul lui Bayern marcând şi azi ambele goluri ale Germaniei. OLANDA - GERMANIA 1-2 Stadion: "Metalist", Harkov (UCR) Marcatori: Van Persie 73 / Gomez 24, 38

OLANDA (4-5-1): 1 Maarten Stekelenburg - 2 Gregory van der Wiel, 3 Johnny Heitinga, 4 Joris Mathijsen, 15 Jetro Willems, 11 Arjen Robben, 6 Mark van Bommel, 10 Wesley Sneijder, 8 Nigel de Jong, 20 Ibrahim Afellay, 16 Robin van Persie Antrenor: Bert van Marwijk      GERMANIA (4-5-1): 1 Manuel Neuer - 20 Jerome Boateng, 5 Mats Hummels, 14 Holger Badstuber, 16 Philipp Lahm, 13 Thomas Müller, 6 Sami Khedira, 8 Mesut Özil, 7 Bastian Schweinsteiger, 10 Lukas Podolski, 23 Mario Gomez Antrenor: Joachim Löw

Arbitri: Jonas Eriksson - Stefan Wittberg, Mathias Klasenius (SUEDIA) - Tom Harald Hagen (NOR) LIVE a încput meciul: Olanda a avut lovitura de începere min. 1: olandezii au posesia min. 2: Olanda are prima ocazie de gol; Van Persie nu ajunge însă pasa lui Sneijder min. 6: Van Persie ratează o ocazie MONUMENTALĂ; Van Persie, singur cu Neuer, trage în portarul german; Van Bommel i-a pasat ideal lui Van Persie min. 8: replica nemţilor: Mesut Özil şutează tare, mingea loveşte bara şi ajunge în braţele lui Maarten Stekelenburg!!! min. 10: Van Persie şutează pe lângă, din poziţie exelentă, după o pasă a lui Robben min. 13: meciul are ritm min. 13: Özil cere penalty la un duel cu Mathijsen min. 14: primul corner al meciului aparţine Olandei; faza rămâne fără rezultat min. 18: meciul a mai scăzut în intensitate min. 18: Podolski doarme în ghete, Germania iroseşte o ocazie mare; pe contraatac, Olanda e aproape de gol, dar Hummels scoate în corner; fundaşul Borussiei Dirtmund, imperial ca şi în prima partidă cu Portugalia, când a fost desemnat cel mai bun om al nemţilor min. 21: meciul e întrerupt: Badstuber şi Robben, coechipieri la Bayern, se ciocnesc violent cap în cap! Robben iese afară şi primeşte îngrijiri medicale min. 24: GOL GERMANIA: GOMEZ a preluat incredibil, cu stângul, aflat cu spatele la poartă, a scăpat singur cu portarul olandez, şi a înscris cu un şut plasat; pasa, care l-a găsit la marginea careului pe Gomez, a venit de la Bastian Schweinsteiger min. 26: Robben lutează, Neuer prinde min. 28: arbitrul suedez Jonas Eriksson fluieră fault la duelul dintre Özil şi Heitinga, deşi neamţul s-a trezit cu olandezul în spatele său! min. 32: Müller scapă pe dreapta, pătrunde, dar pasa sa nu e cea ideală; Gomez aştepta ceva mai în spate... min. 37: Badstuber ratează o ocazie INCREDIBILĂ; fundaşul de la Bayern Munchen a reluat, din patru metri, exact în Stekelenburg, după o lovitură liberă bătută excelent de Özil min. 38: GOL GERMANIA: GOMEZ FACE DUBLA; superatacantul de la Bayern îl învinge pe Stekelenburg cu un şut puternic din unghi, lateral dreapta, după o fază de toată frumuseţea: degajarea lui Neuer, mingea ajunge la Gomez, combinaţie cu Muller, mingea trece pe la Schweinsteiger, care îl lansează pe Gomez, iar acesta îl execută pe Stekelenburg; min. 43: olandezii nu îşi revin! min. 44: nemţii temporizează! olandezii aşteaptă pauza! min. 44: fault dur al lui Muller, care l-a călcat pe gleznă, din spate, pe Van Bommel, dar arbitrul suedez îl iartă pe neamţ; ca şi pe olandezul Jetro Willems, care a avut două faulturi de galben în această primă repriză min. 45: Schweinsteiger bate o lovitură de pe stânga, Robben deviază, mingea se duce spre viclul porţii olandeze, dar Stekelenburg se întinde miraculos şi respinge în corner; a fost ultima fază a primei reprize PAUZĂ min. 46: schimbări la olandezi: intră Rafael van der Vaart (van Bommel) şi Klaas-Jan Huntelaar (Afellay) min. 48:tot nemţii au posesie min. 51: jocul olandezilor e în continuare unul fără orizont min. 52: fundaşul german Hummels pătrunde nestingherit, şutează puternic din marginea careului mare, scoate Stekelenburg, mingea ajunge la acelaşi Hummels, dar Stekelenburg respinge cu un nou cu un reflex uluitor min. 54: nemţii joacă foarte bine min. 56: Podolski se încurcă în minge în careul olandez şi ratează o ocazie bună min. 57: corner pentru Olanda; bate Sneijder, reia peste poartă Mathijsen min. 58: Neuer scoate senzaţional şutul lui Van Persie min. 60: Philipp Lahm, avansat, şutează din marginea careului mare olandez, dar balonul e blocat de apărarea batavă min. 61: Stekelenburg iese perfect în faţa lui Sami Khedira şi culege un balon periculos min. 62: Van Persie şutează din marginea careului mare, dar o face slab min. 66: olandezii forţează marcarea unui gol, dar nu au soluţii min. 67: Germania joacă extrem de inteligent; nemţii se apără departe de poarta lui Neuer şi au posesie; au renunţat la acţiunile ofensive, care a făcut ravagii în repriza secundă, dar rămân în continuare periculoşi min. 69: şut anemic al olandezilor, pe lângă poarta lui Neuer; la faza următoare, nemţii trimit şi ei mingea pe lângă poarta adversă min. 71: Boateng se aruncă la sacrificiu, ca la hochei, la şutul violent, din poziţie excelentă, a lui Wesley Sneijder, mingea e respinsă în corner min. 72: iese Gomez, intră Miroslav Klose min. 73: GOL OLANDA; VAN PERSIE a luat o acţiune pe cont propriu, a venit din partea stângă în zona centrală şi, neatacat de vreun adversar, a trimis un trasor imposibil de apărat de către Neuer! min. 77: olandezii caută egalarea min. 78: final incandescent la Harkov; olandezii cer penalty la căderea lui Van Persie, în urma unei faze prelungite de atac; arbitrul a luat decizia corectă lăsând jocul să continue min. 80: galben pentru Nigel de Jong, fault la Lahm min. 81: iese Özil, intră Toni Kroos min. 82: iese Robben, intră Dirk Kuyt min. 84: nemţii împing jocul spre poarta lui Stekelenburg, dar fără convingere min. 85: Van der Vaart şutează spre poarta nemţilor, dar mingea se duce pe lângă min. 97: galben pentru Boateng min. 88: corner pentru Germania; nemţii ţin de minge în colţul terenului; Muller mai scoate un corner; timpul trece în favoarea Germaniei min. 89: mai bine de un minut, mingea a fost ţinută de nemţi în zona de la colţul terenului min. 89: fază de cascadorii râsului: Stekelenburg se complică incredibil, Klose e aproape de a-i amenda gafa impardonabilă a portarului olandez, dar mingea refuză să intre în poartă min. 90: Jetro Willems vede galben min. 90: 3 (TREI) minute de prelungire min. 90: intră Lars Bender, iese Muller min. 90:

Ne puteți urmări și pe Google News