Omul care l-a salvat pe Adrian Năstase se aştepta la orice. "Are o experienţă de 25 de ani"

Omul care l-a salvat pe Adrian Năstase se aştepta la orice. "Are o experienţă de 25 de ani"

Fostul premier Adrian Năstase a încercat noaptea trecută să se sinucidă, la câteva ore după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

Potrivit anchetatorilor, după ce poliţiştii i-au prezentat sentinţa şi mandatul, Adrian Năstase le-ar fi spus că merge până în bibliotecă să-şi ia o carte. Între timp, unul dintre poliţişti a spus că îl însoţeşte. Când a ajuns în apropierea de bibliotecă, Adrian Năstase a scos pistolul dintre două carţi şi l-a pus la tâmplă. Politistul a sarit spre el, încercând să-l prindă de palmă pentru a putea împiedica tragedia. Fostul premier s-a împuşcat în gât, glonţul ricoşând apoi în umăr. "Poliţistul care i-a salvat viaţa lui Adrian Năstase are o experienţă de aproximativ 25 de ani. Îl cunosc foarte bine, de când şi-a început cariera şi face asta încă de atunci (n.r. pune în executare mandate)", a declarat specialistul în criminalistică Tudorel Butoi. Potrivit surselor judiciare, cei care merg să pună în executare astfel de mandate sunt foarte bine instruiţi: "De fiecare dată, la oricine, trebuie să ia în calcul patru situaţii: respectivul să fugă, să riposteze, să se sinucidă şi chiar să pună viaţa poliţistului în pericol". Citiţi şi:

  • Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în presa internaţională. AFP: Fostul premier român, îngenuncheat de justiţie
  • DEZBATERE EVZ. Cât de des să meargă la psiholog cei care au arme?
  • Ion Iliescu: Dacă aş fi preşedinte, l-aş graţia pe Adrian Năstase
  • POLITICIENI ALĂTURI DE ADRIAN NĂSTASE. Victor Ponta: "Mă gândesc dacă dl. Băsescu este fericit acum"
  • Dana Năstase a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale, după tentativa de sinucidere a lui soţului său
  • CTP: "Ponta manipulează ordinar situaţia lui Năstase". Băsescu s-a interesat de starea fostului premier
  • Şeful DNA: "Soluţia în cazul Năstase, mult mai importantă pentru sistemul judiciar decât pentru Bruxelles"

Ne puteți urmări și pe Google News