Cele mai nocive telefoane din ofertele operatorilor români

Cele mai nocive telefoane din ofertele operatorilor români

În topul mobilelor care au cei mai mari indici de radiaţii au intrat câteva modele de la Sony Ericsson, de la Nokia, precum şi două smarthphone-uri BlackBerry.

Săptămâna aceasta, pentru prima dată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut că ar putea exista o legătură între telefonul mobil şi apariţia cancerului. Specialiştii în sănătate spun că, deocamdată, concluziile OMS nu sunt îngrijorătoare şi aşteaptă studii amănunţite în următoarea periodă.

"Ei au clasificat în grupa B, câmpurile de radio frecvenţă emise de telefoanele mobile, drept posibile cancerigene, însă e vorba doar de o posibilitate. În aceeaşi grupa mai sunt şi alte substanţe pe care le regăsim în viaţa de zi cu zi: cafeaua, cloroformul sau pesticidul. Trebuie studiat acest fenomen, cancerul are o perioadă de latenţă de zeci de ani", a explicat Violeta Calotă, fizician la Institutul de Sănătate Publică.

Atenţie la SAR, indicele de radiaţii

Ieri, jurnaliştii de la varianta franceză a site-ului cnet.com, specializat în tehnologie, au realizat un top cu telefoanele care au cei mai mari indici de radiaţii, respectiv cele mai scăzute valori.

Pe site-ul respectiv, în mare parte, au fost analizate doar smarthphone-uri care există în ofertele operatorilor francezi.

Am strâns ofertele de la noi ale companiilor de telefonie mobilă şi am selectat modelele care apar cel mai des la vânzare. Apoi, la fiecare în parte, am căutat în specificaţiile tehnice valoarea SAR, cea care arată indicile de radiaţie şi am realizat două topuri: cele care, potrivit OMS, ar fi cele mai nocive şi cele cu valori mai mici.

Şi la noi, pe locul 1, terminalul care emite cele mai puternice radiaţii a ieşit Sony Ericsson X10 Mini Pro, cu o valoare de 1, 61 W/kg, urmat de Satio de la acelaşi producător şi BlackBerry 9300. În top au intrat şi mai multe terminale Nokia.

Cum să te protejezi de radiaţii

Specialiştii spun că există câteva modalităţi de a reduce gradul de radiaţii la care eşti expus atunci când vorbeşti la mobil.

  • Folosiţi telefonul mobil maxim 30 de minute pe zi;
  • Evitaţi pe cât posibil să aveţi convorbiri în zonele încare semnalul este foarte slab (tu neluri, metrou, în lift etc.), întrucât nivelul de radiaţii al telefonului creşte invers propor ţional;
  • Vorbiţi cu bluetooth-ul şi prin hands free.

TOP ÎN ROMÂNIA

Telefoane cu indice mare de radiaţii

Telefoane cu indice mic de radiaţii

  Nota: telefoanele au fost selectate din ofertele operatorilor de pe piața românească

Ne puteți urmări și pe Google News